Acasă » Știri » Detalii despre cei doi români arși de vii la Londra. Unul dintre ei a murit

Detalii despre cei doi români arși de vii la Londra. Unul dintre ei a murit

De: Cancan 23/06/2019 | 21:02

Doi români au ars într-un incendiu provocat la Londra. Una dintre victime a murit, iar cealaltă e în stare foarte gravă. Două persoane au fost arestate și sunt acuzate de crimă. Incidentul a avut loc în Illford, în estul Londrei, în zona unui parc, frecventată de oamenii străzii. De altfel, polițiștii britanici spun că victimele, cu vârstele de aproximativ 40 de ani, erau oameni fără adăpost.

Cei doi români locuiau într-un cort, care a fost incendiat pe 18 iunie, după ora 23.00. Unul dintre ei a murit, cu arsuri pe aproape 100% din suprafața corpului. Trupul zăcea în apropierea cortului incendiat. Omul a murit la câteva ore după incident, potrivit Observator.ro.

Într-un comunicat al Poliției Metropolitane se afirmă că cea de-a doua victimă a reușit să iasă la stradă, cerând ajutor și de acolo a fost preluată de serviciile de urgență.

Credem că decedatul s-ar putea numi Majea sau Manea, dar nu știm dacă acesta e numele de familie, prenumele și nici măcar dacă e numele corect. Cel de-al doilea bărbat aflat în spital în Essex s-ar putea numi Pedro sau Petra, dar, din nou, nu știm sigur”, a spus Inspectorul Șef Paul Considine, cel care conduce ancheta.

Polițiștii britanici fac apel și pentru a obține orice informație despre tragicul incident. ”Știm că amândoi bărbații lucrau ca zilieri în estul Londrei, în zonele Ilford sau Redbridge sau Barking și Dagenham, locul unde a avut incendiul fiind în vecinătatea acestor zone. Poate i-ați angajat sau au lucrat cu voi?”, spune Paul Considine în apelul său.

Doi bărbați au fost prinși de poliție, suspectați că i-au incendiat pe cei doi români. Suspecții au fost acuzați de omor, tentativă de omor și incendiere cu intenția de a pune viața în pericol. Unul dintre ei are 37 de ani, celălalt 51.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Trei zodii care au noroc la BANI în a doua jumătate a lunii mai. Sunt răsfățații horoscopului
Trei zodii care au noroc la BANI în a doua jumătate a lunii mai. Sunt...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Naomy, înmormântată în rochie și în sicriu alb! Imagini emoționante de la funeraliile primei femei transgender din România!
Naomy, înmormântată în rochie și în sicriu alb! Imagini emoționante de la funeraliile primei femei...
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Lacrimi și durere la priveghiul lui Naomy, cântăreața transgender care și-a pierdut viața într-un spital din Germania. Prietenii și familia se pregătesc de înmormântare
Lacrimi și durere la priveghiul lui Naomy, cântăreața transgender care și-a pierdut viața într-un spital...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai dacă lași mașina acasă
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai...
Leguma din România pe care fermierii o aruncă la gunoi. E sănătate curată, dar nu au cui să o vândă
Leguma din România pe care fermierii o aruncă la gunoi. E sănătate curată, dar nu...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta...
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la  7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu deţine pe nimeni!
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la 7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar...
Vedetă dată afară de Pro TV chiar în ziua angajării: „A fost un dezastru total!”
Vedetă dată afară de Pro TV chiar în ziua angajării: „A fost un dezastru total!”
Val de aer POLAR peste România! Meteorologii anunță când scăpăm de ploi și de frig
Val de aer POLAR peste România! Meteorologii anunță când scăpăm de ploi și de frig
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Motivul pentru care frații Dolănescu au fost dați în judecată. Cine i-a chemat de data aceasta în fața instanței?
Motivul pentru care frații Dolănescu au fost dați în judecată. Cine i-a chemat de data...
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un conflict uriaș în trecut
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un...
Animalele din România care s-au înmulțit prea mult. Sacrificările aproape s-au triplat
Animalele din România care s-au înmulțit prea mult. Sacrificările aproape s-au triplat
Condimentul care dă fripturii un gust savuros, de care nu te mai saturi. E bun și pentru carnea de porc și cea de pui
Condimentul care dă fripturii un gust savuros, de care nu te mai saturi. E bun...
×